Andrei Leonte, primul castigator al talent-show-ului "X Factor", ar putea pierde premiul de 200.000 de euro.
In mod surprinzator, cel care le-a dat de lucru adversarilor sai se pare ca a fost chiar castigatorul „X Factor”. „Luat de val, Andrei le-a dezvaluit probabil celorlalti concurenti ca a avut la un moment dat contracte cu o casa de productie muzicala. La inscrierea in concurs, fiecare participant a dat o declaratie pe propria raspundere ca nu are niciun contract cu vreo casa de productie muzicala. In rest, nimeni nu a stat sa verifice. Acum, la doar cateva zile inainte de decernarea marelui premiu, ceilalti doi finalisti au venit cu avocati sa conteste castigatorul si sa spuna ca acesta a incalcat regulamentul. Se asteapta si dovezile in acest sens, iar situatia urmeaza sa se clarifice in cateva zile”, au declarat pentru ziarul „ring” surse din randul organizatorilor.
Ramane insa intrebarea „cine sunt paraciosii?” Marii perdanti care spera inca sa incaseze ei cei 200.000 de euro, spun aceleasi surse. In lupta cu Andrei Leonte in finala „X Factor” s-au aflat in finala Iulian Vasile si Alin Vaduva.